Arhiva | Bioenergoterapeuți RSS feed for this section

Presopunctura vă scapă de chelie!

25 Iun

Se ştie că, pentru unii bărbaţi, chelia reprezintă o tragedie. Fără podoaba capilară, viaţa lor se schimbă total, devin stresaţi, le e ruşine să mai iasă în public şi se simt extrem de complexaţi. Mulţi se agaţă de ultimile „plete” (aşa cum făcea şi preşedintele Traian Băsescu pe vremuri) lăsându-şi şuviţele din părţi să crească, le lipesc de creştet cu fixativ sau gel, acoperind „ruşinea” şi păcălind, cred ei, asistenţa. 

„Aţi văzut chinezi fără păr pe cap?”

Mulţi însă, optimişti şi încrezători în propriile forţe, s-au acomodat cu “duşmanul” şi s-au ras complet pe cap, devenind chiar mai interesanţi decât înainte. Nu e frumuşel Marcel Pavel fără păr? Sau nea Beni Sinulescu şi alţii ca ei? Să revenim, însă, la cei care suferă crâncen din cauza căderii părului şi a blestematei de chelii. Cei înalţi se simt oarecum mai bine, pentru că nu prea există cineva care să-i privească de sus şi să le vadă lipsa de păr.

Continue reading

Tratează obezitatea prin bioenergie

25 Iun

Cu ajutorul unui aparat, numit Arm-Peresvet, terapeuta Elena Truţă din Bucureşti, stabileşte starea de funcţionare a organelor şi sistemelor din corpul uman. Computerul analizează informaţiile transmise de electrozi şi elaborează o diagramă. În funcţie de aceste date, Elena Truţă hotărăşte tratamentele bioenergetice de care trebuie să beneficieze pacienţii.

Un „laser” care topeşte grăsimile 

Terapeuta practică o metodă de tratament mai puţin obişnuită, inspirată din experienţele specialiştilor de la NASA, de numită electropunctura EAV. Metoda foloseşte principiile medicinii tradiţionale orientale şi a fost descoperită de medicul german Reihhold Voll. În cazul obezilor, Elena Truţă spune că acţionează „asemenea unui laser, care topeşte grăsimile”. Printre cele mai spectaculoase rezultate obţinute de terapeută, maestru internaţional Reiki şi Karuna Reiki, a fost tratarea unei paciente care cântărea 95 de kilograme la 1 metru şi 63 de centimetri înălţime. După câteva şedinţe aceasta a slăbit 40 de kilograme. „Ce fac? Eu mă bazez întotdeauna pe acte medicale, pentru că, prin ele, pot demonstra intervenţiile mele. Prima dată, îi fac bolnavului o consultaţie energetică, pentru a afla cauzele suferinţei lui. Se numeşte autoscopie. De regulă, oamenii sunt afectaţi de emoţiile puternice, care determină glandele endocrine să secrete hormoni în surplus, ceea ce reprezintă o adevărată otravă pentru organism. Se ajunge la blocaje şi tulburări energetice. Boala apare mai întâi în câmpul energetic şi apoi în organism, de aceea sunt şi pacienţi care au analize bune, dar se simt rău. Eu pun accent pe reglarea sistemului endrocrin, care este cheia întregului organism. Această reglare se face cu ajutorul paselor bioenergetice.”, explică Elena Truţă.

Continue reading

Calmează bebeluşii cu ajutorul bioenergiei

25 Iun

Mămicile pot fi liniștite de-acum. Dan Ioan Anghel, unul dintre cei mai faimoşi terapeuţi şi psihologi din România, îi calmează cu ajutorul bioenergie pe sugarii agitaţi, care nu dorm bine noaptea şi plâng aparent fără motiv. 

Intervenţie, fără medicamente, cu pase bioenergetice  

Renumit pentru tehnicile sale din domeniul medicinei alternative, bioenergoterapeutul Dan Anghel sare în ajutorul părinţilor care au probleme cu bebeluşii atunci când le cresc dinţii sau îi doare burtica (colici). El reuşeşte să-i liniştească printr-o metodă de terapie specială, pe care o utilizează deseori şi în cazul adulţilor. „E adevărat, cu cei mici e mai greu, pentru că ei nu pot vorbi când au colici şi îi doare burtica, n-au cum să-ţi spună ce îi deranjează. Plâng, când le cresc dinţişorii, fac febră, au diaree, refuză mâncarea, sunt extrem de agitaţi. Nu te înţelegi cu ei. Atunci intervin eu cu pase bioenergetice. La început sunt agitaţi, unii plâng în hohote, dar pe parcursul şedinţei se potolesc şi mulţi dintre ei aţipesc şi fac nani ca nişte îngeraşi.” Anghel spune că terapia lui avut rezultate uimitoare în cazul unui bebeluş de opt luni care nu dormea noaptea decât două-trei ore. Mama lui ajunsese în pragul nebuniei. Copilul nici nu prea mânca, refuza laptele şi era agitat mai tot timpul. Când au început dinţişorii să-i crească, bebeluşul avea şi febră. Medicamente nu le putea înghiţi, pentru că vomita totul. După a cincea şedinţă, copilaşul s-a liniştit Femeia a fost şi la medicul pediatru, care a trimis-o să-i facă micuţului nişte analize. Acestea fiind în limite normale, doctoriţa i-a prescris copilaşului Nurofen. Dar tot rău se simţea. Apoi, a auzit de psihoterapeutul Dan Ioan Anghel şi, disperată, a încercat şi varianta propusă de el. Nu i-a venit să creadă. „Sinceră să fiu, nu speram să reuşim aşa de simplu, mă gândeam la ce e mai rău. Doctoriţa îmi recomandase să mă duc la spital, ca să-i fac lui Alin investigaţii mult mai amănunţite, se temea de o afecţiune gravă, nici ea nu ştia sigur, dar m-am speriat rău! De psihologul Dan Ioan Anghel am citit pe Internet şi l-am sunat. Am început şedinţele de terapie şi, cred că pe la a patra sau a cincea, Alinuţul meu s-a potolit, dormea şi mânca bine. Nu ştiu ce i-a făcut, cum i-a făcut, nici nu mă interesează, din moment ce acum e bine. Şi am reuşit şi eu să dorm noaptea, căci, vă puteţi imagina, că nu mă odihneam deloc!” De profesie inginer chimist, bioenergoterapeutul Dan Anghel este „Doctor în ştiinţe Honoris Causa” în activitatea de psiho-bio-corecţie. El a reuşit să trateze cu succes boli ale aparatului renal şi ale aparatului respirator, boli cardiovasculare, afecţiuni neurologice şi dermatologice. Specialistul utilizează cu succes meloterapia, fitoterapia, aromoterapia.

„Sunt nebuni aceia care se laudă că pot trata cancerul!” 

Dan Ioan Anghel spune că poate să dovedească oricând, cu acte medicale sau înregistrări video, că a rezolvat o serie de boli. Terapeutul nu ezită să-şi trimită pacienţii la spital, pentru analize, el având o colaborare apropiată cu medicina alopată. Nu are încredere, însă, în puzderia de terapeuţi care a invadat România. În opinia lui, ei fac mai mult rău decât bine persoanelor bolnave: „Acele cursuri care se tot ţin pe la noi prin ţară sunt nule din punctul meu de vedere. Cei care participă la cursurile de bioetrapie simt că în perioada aceea s-a revărsat asupra lor o mare energie, dar când se trezesc în faţa bolnavului, habar nu au ce să-i facă. Ştiţi de câte ori au venit la mine pacienţi trataţi de nu ştiu care energoterapeut? Zeci. Erau înnebuniţi. Unul dintre ei zicea că are cancer, pentru că aşa i-a zis terapeutul. Cică s-a uitat în el şi a văzut boala. Prostii! Sunt nebuni aceia care se laudă că pot trata cancerul sau SIDA! Fac exact ca vrăjitoarele alea care apăreau la OTV şi ziceau că te scapă de pandaxie. Aberaţii! Trebuie mai multă decenţă, mai multă înţelegere a actului medical şi o colaborare mai puternică cu doctorii. Eu niciodată nu încep o şedinţă până nu am în mână toate analizele pacientului, la zi! Dacă vine la cabinet, spre exemplu, o femeie cu un fibrom uterin de 9 centimetri o trimit la doctor. E un caz extrem de grav şi fără o colaborare strânsă cu medicina alopată nu se rezolvă mare lucru.” În timpul şedinţelor de bioenergie, mulţi indivizi adorm, dar este vorba de un somn de veghe, în care organismul se detaşează de conştient. Pacienţii sunt liniştiţi şi privesc altfel viaţa, au încredere şi încercă să lupte cu boala. Trebuie să ţină cont întotdeauna, de faptul că nici medicul şi nici bioenergeticianul nu sunt Dumnezeu. (Editura Mateescu/Foto: Răzvan Mateescu)

Femeia magnetică din București

25 Iun

Letiţia Marin este, în aparență, o femeie obişnuită, un om cu care te poţi întâlni pe stradă sau în autobuz. E căsătorită, locuiește în Capitală și are un copil. Dincolo de acest portret, absolut banal, Letiția este deosebită, chiar specială. De ce? Vom vedea imediat.

Metalele i se „lipesc” de mână  

În urmă cu mai mulți ani, Letiția Marin a constatat că i se petrec lucruri tare ciudate. Dacă punea mâna pe un aparat electrocasnic acesta, brusc, se defecta, iar dacă purta un ceas la mână se strica, fără nici o explicaţie logică. De unde au pornit toate aceste fenomene stranii? De la un accident, crede femeia. Letiţia a suferit un AVC (accident vascular cerebral) şi a stat internată în spital săptămâni întregi. De atunci, viața ei s-a schimbat uluitor: „Simţeam că am o energie puternică în mine, o bucurie inexplicabilă. Cu oricine veneam în contact fizic, mă curentam. Îmi era şi frică să mai ating pe cineva, că ne zguduia pe amândoi. După ce m-am făcut bine, cu mari eforturi din partea mea şi a medicilor, am observat că începusem să simt oamenii din jur. Parcă mi se deschisese un al treilea ochi. Îl simţeam pe cel care are suflet rău. Nu ştiu cum, nu-mi explic. Când priveşti omul bun în ochi, vezi aşa, o lumină caldă. Cel rău, cu gânduri ascunse, te taie cu privirea ești în nesiguranţă lângă el, ți-e frică.”
A trecut mai multă vreme și Letiției au început să i se întâmple tot mai multe lucruri ciudate. Lingurile de la bucătărie, farfuriile, sau orice bucată de metal, i se lipeau de degete. S-a speriat puţin la început. Dar după aceea, mai mult în joacă, a încercat să-şi pună pe piept, pe frunte şi faţă, mai multe obiecte: monezi, polonice, capace de oale, farfurii, cuţite, furculiţe. Letiţia Marin zice că reuşeşte să „ţină” peste 15 tacâmuri, puse chiar unele peste altele, nu direct pe piele. Ele se magnetizează pe rând, una de la cealaltă.
Din cauze necunoscute florile din casă au început să crească mai mari, deja au luat proporții considerabile și femeia se gândește că nu mai are loc în apartament din cauza asta. „Aveam un fiscus amărât, credeam că o să moară. Și deodată și-a revenit, fără să-i pun vreun îngrășământ, acum e cât un copăcel. Și mi se mai întâmplă ceva neobișnuit: dacă pun într-un pahar Pepsi, Fanta sau Cola, orice răcoritoare carbogazoasă şi introduc degetele în ea aceasta rămâne fără acid. Cu băuturile alcoolice n-am încercat încă, dar cine ştie ce mai iese?!”, a mai spus terapeuta.

Continue reading

A salvat de la moarte, prin bioenergie, un copil accidentat de mașină

9 Oct

Terapiile complementare reprezintă, pe timp de criză financiară, o soluţie la care apelează tot mai mulţi români, dornici să-şi rezolve problemele de sănătate. Tratamentele naturale, pe bază de plante, fructe sau legume, care purifică organismul, sunt întotdeauna ”la modă”. Oamenii sunt sătui să mai stea ore în şir pe la uşile medicilor de familie, prin spitale, unde nu-i bagă nimeni în seamă sau să bată, zadarnic, drumurile farmaciilor, în cautarea „leacurilor chimice”. Una dintre soluțiile problemelor de sănătate o reprezintă tratamentele bioenergetice, preferate de cei care vor să evite labirintul sistemului medical. Uneori, rezultatele acestor terapii neconvenționale dau peste cap previziunile oamenilor în halate albe.

O șansă dintr-o mie

 

Terapeutul Dan Ioan Anghel

Terapeutul Dan Ioan Anghel

Unul dintre cele mai dramatice cazuri pe care Dan Ioan Anghel, un reputat terapeut bucureștean, le-a rezolvat cu ajutorul bioenergiei este cel al unui băieţel de 7 ani. Alexander Brunner suferise mai multe traumatisme cranio-cerebrale în urma unui grav accident petrecut la Munchen. Puşitul se afla în maşina părinţilor lui, pe banca din spate, iar impactul a fost extrem de violent. Un alt autotursim i-a lovit dintr-o parte, aproape strivindu-l pe Alex. Părinţii lui au scăpat nevătămaţi, dar el…Băiatul avea şi hemoragie internă, aşa că, fusese internat de urgenţă în spital. Starea lui era deosebit de gravă, medicii germani îi dădeau foarte puţine şanse de supravieţuire. Timp de o lună de zile copilul a respirat cu ajutorul aparatelor, iar după ce a fost operat, i s-a aplicat un senzor de tensiune cerebrală. Avea semipareză pe partea stângă şi era hrănit artificial, cu o sondă nazală. Contrar previziunilor atât de sumbre, starea sănătăţii lui Alex s-a mai ameliorat, după multe şedinţe de recuperare, însă a rămas cu sechele. Îi era imposibil să mai articuleze cuvinte, fiind afectat centrul vorbirii. Când a început şcoala, trebuia să comunice printr-un computer special. Auzind de la o cunoştinţă din Munchen despre bioenergoterapeutul Dan Ioan Anghel, familia Brunner s-a hotărât să încerce în paralel şi tratamentul acestuia. Românul a analizat cu foarte mare atenţie dosarul medical al băiatului, înainte să înceapă terapia. „Am aflat de la părinţii lui Alex că acesta nu putea mânca decât alimente pasate şi toate lichidele le bea cu paiul, spune bioenergeticianul. Când l-am întâlnit, nu vorbea deloc, scotea doar un fel de mârâituri. Avea mâna stângă bleagă. Nu o putea mişca deloc. Am început şedinţele de tratament. După ce am studiat tomografiile, mi-am dat seama că există o şansă să-şi revină. Chiar dacă una dintr-o mie. Era totuşi o speranţă şi am luptat cu toţii pentru ea. Şi eu, şi părinţii lui, dar în special el, Alex!” Continue reading

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.