A salvat de la moarte, prin bioenergie, un copil accidentat de mașină

9 Oct

Terapiile complementare reprezintă, pe timp de criză financiară, o soluţie la care apelează tot mai mulţi români, dornici să-şi rezolve problemele de sănătate. Tratamentele naturale, pe bază de plante, fructe sau legume, care purifică organismul, sunt întotdeauna ”la modă”. Oamenii sunt sătui să mai stea ore în şir pe la uşile medicilor de familie, prin spitale, unde nu-i bagă nimeni în seamă sau să bată, zadarnic, drumurile farmaciilor, în cautarea „leacurilor chimice”. Una dintre soluțiile problemelor de sănătate o reprezintă tratamentele bioenergetice, preferate de cei care vor să evite labirintul sistemului medical. Uneori, rezultatele acestor terapii neconvenționale dau peste cap previziunile oamenilor în halate albe.

O șansă dintr-o mie

 

Terapeutul Dan Ioan Anghel

Terapeutul Dan Ioan Anghel

Unul dintre cele mai dramatice cazuri pe care Dan Ioan Anghel, un reputat terapeut bucureștean, le-a rezolvat cu ajutorul bioenergiei este cel al unui băieţel de 7 ani. Alexander Brunner suferise mai multe traumatisme cranio-cerebrale în urma unui grav accident petrecut la Munchen. Puşitul se afla în maşina părinţilor lui, pe banca din spate, iar impactul a fost extrem de violent. Un alt autotursim i-a lovit dintr-o parte, aproape strivindu-l pe Alex. Părinţii lui au scăpat nevătămaţi, dar el…Băiatul avea şi hemoragie internă, aşa că, fusese internat de urgenţă în spital. Starea lui era deosebit de gravă, medicii germani îi dădeau foarte puţine şanse de supravieţuire. Timp de o lună de zile copilul a respirat cu ajutorul aparatelor, iar după ce a fost operat, i s-a aplicat un senzor de tensiune cerebrală. Avea semipareză pe partea stângă şi era hrănit artificial, cu o sondă nazală. Contrar previziunilor atât de sumbre, starea sănătăţii lui Alex s-a mai ameliorat, după multe şedinţe de recuperare, însă a rămas cu sechele. Îi era imposibil să mai articuleze cuvinte, fiind afectat centrul vorbirii. Când a început şcoala, trebuia să comunice printr-un computer special. Auzind de la o cunoştinţă din Munchen despre bioenergoterapeutul Dan Ioan Anghel, familia Brunner s-a hotărât să încerce în paralel şi tratamentul acestuia. Românul a analizat cu foarte mare atenţie dosarul medical al băiatului, înainte să înceapă terapia. „Am aflat de la părinţii lui Alex că acesta nu putea mânca decât alimente pasate şi toate lichidele le bea cu paiul, spune bioenergeticianul. Când l-am întâlnit, nu vorbea deloc, scotea doar un fel de mârâituri. Avea mâna stângă bleagă. Nu o putea mişca deloc. Am început şedinţele de tratament. După ce am studiat tomografiile, mi-am dat seama că există o şansă să-şi revină. Chiar dacă una dintr-o mie. Era totuşi o speranţă şi am luptat cu toţii pentru ea. Şi eu, şi părinţii lui, dar în special el, Alex!”

Revenirea la viață

Şi minunea s-a întâmplat. După 15 zile, puştiul a început să bea şi să mănânce normal. Când au văzut că Alex muşcă singur dintr-o prăjitură şi bea suc, direct din pahar, părinţilor nu le-a venit să creadă. Cel mai spectaculos a fost atunci, când băieţelul a putut să pronunţe primele cuvinte, după trei ani de tăcere totală. „Eu l-am învăţat să spună mama şi tata în româneşte şi alte câteva cuvinte. Apoi a început să vorbească din nou în germană. Într-o zi, însă, mi-a spus: mi-e foame, Dan! Mi s-au umezit ochii. L-am înregistrat şi pe o casetă video, ca dovadă.” 

Dan și micuțul Alexander în drum spre viață

Dan și micuțul Alexander

După o lună de pauză, Alex a revenit în România pentru a doua serie de tratamente. Starea lui fizică şi psihică se îmbunătăţea pe zi ce trecea. Putea să ţină în mâna stângă diferite obiecte. Cea de-a treia serie de tratament a fost deosebită prin faptul că, în urma unui acord cu pacientul şi cu familia acestuia, s-au efectuat şedinţe telepatice, Dan Ioan Anghel fiind în Bucureşti, iar Alex în Munchen. Copilul se simţea din ce în ce mai bine. Azi, Alex e un tânăr normal. Tatăl lui, Ludvig Brunner, preot de meserie, a fost foarte mulţumit de evoluţia stării de sănătate a fiului său, care, graţie bioenergoterapeutului român, şi-a reluat cursul firesc al vieţii.

Cum sunt tratați bolnavii?

Tratamentul bioterapeutului Dan Ioan Anghel are la bază o cură bioenergetică, care constă în trei serii de tratament. Prima serie este alcătuită din 15 şedinţe, iar următoarele două sunt formate din 10 şedinţe fiecare. Între seriile de tratament se fac pauze de minimum 14 zile şi maximum 21-30 de zile. Terapeutul emite de la o distanţă de câţiva centimetri de corpul pacientului un flux bioenergetic pe care îl îmbină cu fluxul telepatic. Aşadar, bolnavul primeşte o cuantă energetică variată, percepând senzaţii diferite. Unii pacienţi spun că au simţit răcoare sau căldură. Alţii, furnicături la extremităţile corpului şi de multe ori, chiar dureri în zonele în care există un dezechilibru al organismului. Pe baza actelor medicale (analize ale sângelui, radiografii, ecografii, etc.) cerute pacienţilor înainte de începerea tratamentului propriu-zis, terapeutul stabileşte diagnosticul. Dan Ioan Anghel spune că în cazul celor care au suferit intervenţii chirurgicale, tratamentele bioenergetice nu numai că reduc timpul de convalescenţă, dar refac şi părţile afectate din corp. Oamenii preferă să meargă la bioterapeut pentru că, aici, o şedinţă nu costă foarte mult. Bolnavul nu aşteaptă ore în şir pe holuri, până îi vine rău, aşa cum face la policlinică şi nici nu intră nimeni peste rând, în faţă. Iată câteva dintre maladiile pe care terapeutul Dan Ioan Anghel le-a tratat de-a lungul a 20 de ani de activitate: boli ale aparatului renal (inclusiv litiază renală-pietre la rinichi) şi ale aparatului respirator (astm bronşic, alergii, efizem pulmonar, fibroză pulmonară, insuficienţă respiratorie), boli cardiovasculare (angină pectorală, infarct de miocard, aritmii, insuficienţă cardiacă, stenoză, calcifieri de valve ale inimii, hipertensiune arterială) şi boli reumatice (artrită, gută, reumatism articular acut, poliartrită reumatoidă, artroze, colagenoze), boli ale pielii (psoriazis, exeme, acnee, lupus) şi boli endocrinologice (diabet zaharat, afecţiuni tiroidiene şi paratiroidiene, nanism hipofizar, dereglare de menstruaţie, chisturi ovariene), boli hematologice (anemii, limfoame) şi ginecologice (amenoree, metroragie, fibroame, sterilitate, infecţii genitale).

Cine este Dan Ioan Anghel?

Bioenergoterapeut şi psiholog, D. I. Anghel s-a născut la Craiova. De profesie este inginer-chimist. De mic, însă, a fost atras de medicină, încercând să-i ajute pe cei aflaţi în suferinţă. Primul lui pacient a fost un căţel care fusese otrăvit de cineva.  Centrul  Mondial de  Medicină  Complementară din Colombo-Sri Lanca îi decernează, în anul 1995, titlul de ”Doctor în ştiinţe, Honoris Causa” în activitatea de psiho-bio-corecţie. După câtva timp, în 1998, primește și ”Diploma de merit pentru rezultate remarcabile” la Congresul Mondial al Medicinii Orientale. (Răzvan Mateescu)

3 Răspunsuri to “A salvat de la moarte, prin bioenergie, un copil accidentat de mașină”

  1. Claudia 25 Iulie 2011 la 10:38 #

    Cei care vor să afle mai multe informaţii despre bioenergie le recomand următorul site:

    http://egelywheel.net/ro

  2. Militaru Gheorghe 23 Februarie 2013 la 20:37 #

    Domnule Doctor, va rog frumos sa-mi spuneti si mie daca ma puteti trata de chisturi pe ficat.

  3. Geta, sotia lui MITU!!! 12 Septembrie 2013 la 20:26 #

    Cat voi trai pe-acest pamant,
    De Dumnezeu ajutata,
    Am sa-l iubesc pe acest OM,
    Ce sigur mi-a dat viata!
    Cand boala mea s-accentua,
    Crezand ca am sa mor,
    Am auzit din intamplare
    De acest mare OM,
    Ce ANGHEL DAN i-l cheama!
    In anul 1998, am beneficiat de harul divin cu care a fost inzestrat Dul ANGHEL DAN IONEL. AM FOST SALVATA, iar BOALA MEA NU A MAI REVENIT NICIODATA!Sa fie binecuvantat de Dumnezeu, sa fie sanatos si sa stie ca este iubit de noi, cei care traim si datorita dumnealui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: